Cind vine vorba despre oameni capabili sa perceapa sau sa transmita informatii fara ajutorul celor cinci organe de simt, folosind numai influentele energetice asupra celor insufletite sau neinsufletite, atunci sigur …
Wizz Air redeschide baza de pe aeroportul din Târgu-Mureș cu nouă rute. În prezent, compania zboară de la Târgu-Mureș doar spre Budapesta. Compania a aeriană se extinde masiv în România …
Ford și Renault au semnat un acord istoric și vor lansa două mașini electrice mici, prima urmând să fie pusă în vânzare la începutul anului 2028, a anunțat șeful Ford, …
„Justiție capturată”. Într-o investigație Recorder, mai mulți judecători și procurori, foști șefi ai DNA și din CSM, descriu cum se prelungesc dosarele ca să scape cei acuzați / „Am ajuns …
Călătoria cu trenul între Brașov și Sighișoara va dura și mai mult anul viitor, în ciuda șantierelor deschise încă din 2020. Lucrările au depășit jumătatea, dar problemele sunt numeroase, iar …
Expoziția de fotografie „Cărările Regale ale Transilvaniei” se va deschide, vineri, la Centrul de Artă Medievală „Medievalis”, din Sighișoara, informează un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, evenimentul este organizat …
Site-ul sighisoara-online.com este un portal dedicat orașului Sighișoara, oferind o gamă variată de informații și resurse pentru locuitori și vizitatori
contact@sighisoara-online.com
Ba, globalistilor plătiți din bani lui Soros! Județul Mureș are deja cel…
Vreț nu vreț Bruxelles vă bagă în război! Nu conducerea țării dă…
Bună, Lupu Ionel. -Salariul este de 50.000 lei + bonuri de masă…
Sunt interesat de ceva detalii despre salariu și bonuri?
Care este sariul și programul de lucru? Oferiți transport și cazare?
Slava Ukraina !!