Cosmin Mitrea, fiul fostului ministru Miron Mitrea, a fost numit coordonator al secției consulare din cadrul Ambasadei României la Roma. Acesta apare în organigrama de pe site-ul Ministerului de Externe înaintea consulului general la Roma, Cristian Daniel Belșiu.
Fiul lui Miron Mitrea urcă scara ierarhică în MAE
Cosmin Mitrea are funcția de ministru-consilier și în aprilie a fost prezent la întâlnirea cu secretarul de stat Benedetto Della Vedova, alături de noua ambasadoare a României în Italia, Gabriela Dancău. El a fost prezentat atunci ca „gerant interimar al Consulatului General al României la Roma”, gerantul interimar fiind cel care acționează cu titlu provizoriu ca șef al unui post consular, când titularul poziției e împiedicat să-și exercite funcțiile sau postul e vacant, explică Fanatik.
Până anul trecut, fiul lui Miron Mitrea a fost consul al României la Barcelona. În 2019, acesta a avut atribuții în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile prezidențiale, în Spania. Potrivit propriei declarații de avere, Cosmin Mitrea a câștigat în această funcție 19.241 euro și 58.538 lei (venitul anual).
În 2016, presa a scris despre Cosmin Mitrea că a ajuns secretar II la Consulatul României la Barcelona fără examen, acuzație pe care el a negat-o.
Ce spune Miron Mitrea despre cariera fiului
Miron Mitrea, în schimb, a spus că nu știe dacă fiul lui și-a luat sau nu examenul.
„În perioada de care vorbești, nu eram noi la guvernare și nu i-a mers rău. Când a fost PSD-ul la guvernare, nu i-a mers așa bine. Titus Corlățean cred că a fost foarte îngrijorat să-l ”avanseze” cumva, să nu facă lumea legătura cu numele meu. Iar vreo 3 ani de zile a rămas în urmă, să spun așa. Dar a recuperat când au venit alții la guvernare”, a declarat Miron Mitrea, săptămâna trecută, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai” difuzată pe la Kanal D.
Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004. În februarie 2015, acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar ce privea lucrări la vila mamei sale din localitatea Voluntari. A fost eliberat în martie 2016.
Miron Tudor Mitrea (n. 8 august 1956, Sighișoara, județul Mureș) este un fost politician român, membru al Partidul Social Democrat. A fost senator de Vrancea începând din 2008, după ce în perioada 1996 – 2004 a fost deputat și membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților în legislatura 1996-2000 și vicepreședinte în Biroul Permanent al Camerei Deputaților începând din decembrie 2004.
Condamnare penală
La data de 13 februarie 2015 a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei sale din localitatea Voluntari.La data de 28 martie 2016, Miron Mitrea a fost eliberat condiționat prin decizie judecătorească.



La raft este un preț iar la casa de mâncat îți ia…