În articolul nostru ,,Avem o țară ca afară! Din perspectivă mafiotă!” publicat la data de 18.12.2025 am formulat câteva considerații privind fenomenul mafiot și am evidențiat asemănările, în opinia noastră, dintre Regiunea Autonomă Sicilia și ce se întâmplă în unul dintre județele României.
Analiza situațiilor din cele două regiuni geografice ale Italiei și României, am făcut-o după ce în spațiul public a fost lansat documentarul ,,Justiție capturată”, realizare de excepție  a jurnaliștilor români de investigații care au scos în atenția opiniei publice, falsitatea, corupția și putreziciunea sistemului judiciar din România.

Această temă, deși a fost prezentată în mod constant în spațiul public, a fost tratată din perspectiva faptului că organele judiciare acționează cu corectitudine și imparțialitate în scopul reprimării legale a fenomenului infracțional din România și că fac…

Dar ce nu fac, dacă este să citești ce scriu sau spun, ,,la comandă” sau după caz, ,,la ordin”, jurnaliștii, influencerii și acele ființe gălăgioase cu calificări incerte și bună-credință ,,stealth”, așaziși lideri de opinie, deși în realitate, dacă este să le fie analizate cu obiectivitate acțiunile și inacțiunile, ai senzația că parcă în Codul penal nu sunt conținute destule infracțiuni care să acopere întreaga gamă de preocupări
ilicite pe care le au polițiștii și magistrații. Ce aduce deosebit documentarul ,,Justiție capturată”, nu este noutatea acestui adevărat ,,secret al lui Polichinelle” al societății românești, ci faptul că a adus confirmarea și recunoașterea lui de către magistrați cu înaltă ținută morală care din onoranta lor calitate în care au fost investiți de statul român, au ales să spună adevărul cu privire la ticăloșia sistemului judiciar din România.

Această recunoaștere și denunțare venită din interiorul sistemului judiciar este deosebit de importantă deoarece cei care s-au expus urii colegilor lor, au un înalt grad de înțelegere a mecanismelor și ,,modurilor de operare” din sistemul judiciar în care, cei ce beneficiază de alocarea unor importante resurse publice pentru reprimarea legală a fenomenului infracțional, în foarte multe cazuri, ori nu îți îndeplinesc atribuțiile de serviciu, ori le îndeplinesc în mod defectuos.

Până la apariția documentarului ,,Justiție capturată”, de câte ori era semnalată conduita ilicită a vreunui magistrat, apăreau tot felul de reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai altor reprezentanți ai sistemului judiciar, care cu indignare de virgine expuse în vitrine în ,,Red Light District Amsterdam”, invocau tot felul de explicații cu pretenții de justificări, despre aspectele imputabile colegilor lor.

Adevărata problemă nu este de ce se întâmplă ce se întâmplă, ci de ce după o astfel de dezvăluire, nimeni nu este încă arestat.

În articolul 16 din Constituția României este menționat că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări și că nimeni nu este mai presus de lege, dar aceasta este doar una dintre lozincile pe care unii le etalează în funcție de context și de interesele de moment.

Realitatea este că la acest moment sunt zone și localități unde poliția și magistrații nu aplică legea, nici măcar nu se poate scrie că ei ar face legea, fiindcă este prea puțin față de realitatea sinistră.

În mod concret se manifestă fără reținere ca și când ei sunt legea și acționează arătând acelor cetățeni care cred în prevederile Constituției României, că cetăţenii nu sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări și că nu este adevărat că nimeni nu este mai presus de lege.

Realitățile din România demonstrează că unii sunt mai egali ca alții, iar atunci când se dorește de către polițiști și magistrați, cei care sunt mai egali ca alții în fața legii, nu pot fi atinși cu nimic indiferent ce au făcut.

Pentru cei care își amintesc detaliile cazului Emil GÂNJ, mulți au observat că deși polițiștilor mureșeni li se poate imputa comiterea unor grave încălcări ale dispozițiilor legale, totuși până la acest moment, niciunul dintre ei nu este arestat.

Nu fiindcă nu ar exista motive ci fiindcă nu se vrea.

De asemenea, în Municipiul Sighișoara există o situație specială pe care deși o cunosc toți, nu se dorește să fie analizată din punct de vedere al efectelor ei concrete.

Poliția Municipiului Sighișoara are ca șef pe comisarul șef de poliție Cristian RĂCLARU iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara are ca prim-procuror pe soția lui Irina RĂCLARU, fapt care nu poate să genereze încredere că abuzurile comise de către polițiștii sighișoreni, pot fi constatate de către procurorii
sighișoreni. Cine poate să creadă altceva, ori este naiv nevindecabil, ori consumator de ceva interzis.

În aceeași situație se află și persoanele ce au comis infracțiuni și care beneficiază de protecție nelegală din partea conducerii celor două instituții publice.

Pentru cine cunoaște situația în mod detaliat, este greu să nu îți aduci aminte că într-o perioadă anterioară, pentru astfel de fapte de favorizare a infractorilor, erau luate măsuri de arestare a făptuitorilor.

Și atunci cum să nu îți amintești cu nostalgie de perioada când Laura Codruța Kövesi era procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție iar șansele ca cei care acționau în interesul autorilor de infracțiuni, erau în mod considerabil mai mari decât în prezent, ca aceștia să facă obiectul măsurilor preventive.
În acea perioadă, șansele ca perioade lungi de timp infracțiunile comise în cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara și ale Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, să rămână mult timp neconstatate și cercetate, erau mult mai mici iar favorizarea făptuitorilor era considerată o activitate cu grad ridicat de risc.
În aceste condiții, cum să nu îți fie dor de Codruța?